Tornado Systems » » atitudinea-fata-de-calitate-in-decursul-timpului »

Atitudinea faţă de calitate, în decursul timpului

Despre calitate se vorbeşte de foarte mult timp. Cuvântul, în sine, se acceptă că este de origine latină iar „paternitatea” lui îi este atribuită filozofului roman Cicero, care a folosit în lucrările sale cuvântul „qualis”. De fapt, „qualis” sau „qualitas” înseamnă în limba latină „fel de a fi”.  Dar încă din anul 2150 Î.Hr. se citează din Codul lui Hamurabi articolul 229 care prevede reglementări privind calitatea la construcţiile de locuinţe: „dacă un constructor construieşte o casă pentru un om şi munca sa nu este rezistentă şi casa se prăbuşeşte şi ucide pe proprietar, acel constructor va fi condamnat la moarte”.

Elemente privitoare la calitate au fost descoperite şi în Egiptul antic, în special referitoare la domeniul construcţiilor. De asemenea, în Grecia antică s-au găsit dovezi arheologice cu privire la „sisteme” de asigurare a calităţii care erau utilizate în activitatea zilnică. Şi fenicienii sunt citaţi că aveau legi draconice legate de calitate, deoarece prevedeau să fie tăiată mâna dreaptă oricărei persoane care realiza produse sau servicii nesatisfăcătoare.

În evul mediu, problema calităţii a intrat în atenţia şi preocuparea breslelor sau asociaţiilor meşteşugăreşti. Acestea au instituit cadrul de etică pentru membrii săi, în privinţa calităţii activităţilor acestora sau a produselor pe care le manufacturau. Meşteşugarii care realizau produse defecte sau activităţi nesatisfăcătoare sau necorespunzătoare, primeau din partea conducerii breslelor sau asociaţiilor diverse sancţiuni. În funcţie de gravitatea acestora trebuiau să suporte avertismente, diferite amenzi sau chiar excluderea lor din organizaţia din care făceau parte.

În Roma evului mediu, autorităţile municipale aveau putere legislativă şi, prin intermediul unei poliţii a pieţelor, obligau vânzătorii unor produse defecte, falsificate sau cu vicii ascunse să plătească despăgubiri cumpărătorilor.

În timp, mai apoi, prin intermediul ştampilelor şi mărcilor se garanta cumpărătorilor originea, natura sau soiul mărfii. Prin regulamentele corporaţiilor se impuneau meseriaşilor să se angajeze, sub jurământ, că vor practica în mod corect meseria iar în cazul fabricării unor produse alimentare, nu vor introduce componente pe care însuşi nu ar dori să le consume.

În Anglia secolului XI, prin legea breslelor, reprezentanţilor regelui li se conferea dreptul de a verifica şi urmări calitatea produselor realizate în cadrul acestora. Tot prin această lege calfele erau obligate să realizeze autocontrolul produselor fabricate iar „maiştrii” trebuiau să asigure buna desfăşurare a proceselor de fabricaţie.

În anul 1456, tot în Anglia, regele Henric al IV-lea funcţiona inspecţia. În Franţa, prim – ministrul Colbert, afirma în anul 1664 că „dacă fabricile noastre impun o calitate superioară a produselor, străinii vor prefera să cumpere din Franţa şi banii lor vor curge spre Regat”, declaraţie care poate fi interpretată ca fiind politica guvernului lui în ceea ce priveşte calitatea.

Apariţia aşa numitei „societăţi industriale” (secolul XIX) a determinat adâncirea specializării şi, implicit, o scădere a implicării în procesul decizional şi a motivării personalului prin introducerea salarizării bazate pe plata pieselor bune realizate. Apar pentru prima data aşa zişii CTC – işti Controlori Tehnici de Calitate), rolul acestora fiind la început doar de a separa produsele bune de cele defecte, de a le număra pe cele bune în vederea plăţii muncitorilor.

În anul 1832 apare lucrarea „The Economy of Machinery and Manufacture” a profesorului de matematică Ch. Bobboge în care sunt expuse o serie de principii, dintre care se remarcă:

  • Fabricantul trebuie să stabilească frecvenţa orară a fiecărei operaţii, adică trebuie să stabilească, aşa cum avea să fie denumită mai târziu, norma tehnică de timp;
  • Toate dispoziţiile şi instrucţiunile trebuie să fie scrise, adică se recomandă caracterul documentat al elementelor sistemului calităţii;
  • Fiecare compartiment trebuie condus de specialişti, astfel ca şi problemele calităţii să fie analizate şi rezolvate având la bază cunoştinţe tehnice de specialitate, adică impune problematicii un caracter ştiinţific;
  • Valoarea unui sistem de costuri depinde de cunoaşterea exactă a cheltuielilor pentru fiecare proces.

La începutul secolului XX, o foarte mare importanţă a avut lucrarea „Principiile managementului ştiinţific”, elaborată de inginerul american Frederik Winslow Tayler, care dezbate o serie şi mai mare de principii, prin a căror aplicare se revoluţionează societatea industrială. „Taylorismul” a avut un mare impact social tocmai datorită rezultatelor spectaculoase obţinute prin aplicarea în condiţii industriale a principiilor teoretice.  Astfel, între anii 1898 şi 1901, Tayler şi-a verificat practic teoriile la firma Bethlehem Steel Co., reuşind o creştere de 2 – 3 ori a productivităţii tuturor compartimentelor din cadrul firmei. Măsurile luate de el au constat şi în crearea de ingineri industriali, care au elaborat metode de lucru şi normative zilnice, limitând astfel rolul maiştrilor şi muncitorilor doar la „a face cum scrie”. Muncitorul era considerat ca făcând parte din ansamblul locului de muncă, integrat cu utilajul tehnologic. Teoretic Tayler împarte personalul întreprinderii în două categorii:

-         grupul celor care gândesc;

-         grupul celor care execută.

În procesul de creaţie, de proiectare, trebuie să fie antrenata doar o parte redusă dintre angajaţi. S-a fundamentat astfel teoria că se poate obţine o creştere a productivităţii doar prin utilizarea şi fructificarea rezultatelor activităţilor elitelor, a specialiştilor.

Pentru că muncitorii aveau doar rolul de a face ceea ce scrie, în scopul certificării calităţii produselor s-au constituit serviciile specializate de controlul calităţii, prescurtat aşa numitele CTC – uri.

Pentru toate aceste reuşite Tayler primeşte o medalie de aur la Expoziţia Mondială de la Paris din anul 1901. Această recunoaştere a meritelor teoriilor sale a determinat o extindere deosebită a acestor în întreaga lume.

Un alt moment deosebit s-a petrecut în 1909 când inginerul şi industriaşul american Henry Ford aplică în întreprinderea sa asamblarea pe bandă rulantă a autoturismelor, trecându-se astfel la un nou concept: producţia de masă. Alăturând şi alte elemente originale de organizare şi management teoreticianul şi, mai ales, practicianul Henry Ford reuşeşte să crească productivitatea fabricaţiei automobilului Model T de la 10 000 exemplare în 1909 la 600 000 exemplare în anul 1916, ceea ce a permis şi o scădere spectaculoasă a preţului de la 850 $ la 350 $. Firma Ford Motor Company devine astfel un simbol al industriei americane şi, implicit, al industriei mondiale, devenind astfel promotorul fabricaţiei de masă.

În 1914 Departamentul Inspecţiei Aeronautice din Anglia elaborează pentru prima dată un sistem de înregistrări care să asigure trasabilitatea incidentelor, precum şi un sistem de certificare a conformităţii produsului şi procesului cu cerinţele specificate. Se aplică astfel conceptul de sistem calitate, stabilind astfel şi cerinţele de bază referitoare la asigurarea calităţii produselor.

În 1920 – 1923 firma americană Western Electric Co. aplică teoriile lui G. Edwards înfiinţând un compartiment calitate subordonat direct managerului general, aplică inspecţia furniturilor subcontractanţilor şi teoria probabilităţilor pentru inspecţia finală a loturilor de piese.

În anul 1935, în Anglia, se elaborează standardul BS 600 referitor la controlul statistic al calităţii cu denumirea „Aplicarea metodelor statistice la standardizarea industrială şi controlul calităţii industriale”.

În 1939 – 1941 Departamentul de Război al SUA cere Asociaţiei Americane a Standardelor elaborarea unor standarde pentru controlul calităţii în domeniul apărării prin aplicarea unor planuri de inspecţie prin eşantionare statistică.

Joseph Juran elaborează în 1945 un principiu de clasificare a defectelor după gravitatea lor, denumit de autor „Principiul Pareto”. Denumirea a fost dată de Juran preluând numele economistului italian Vilfredo Pareto care a afirmat părerea că 80 % din bogăţiile lumii sunt deţinute de 20 % din populaţia lumii similar principiului său conform căruia 80 % din efecte sunt generate de 20 % din cauze, adică aşa numita „regulă 80 – 20”. În plus 20 % din cauze sunt importante, esenţiale pe când celelalte 80 % sunt neînsemnate, neglijabile.

După 1950 apare o serie importantă de lucrări teoretice ale unor autori ca Eduard Deming, Armand Feigenbaum etc., precum şi a mai multor profesori japonezi care conturează o nouă ştiinţă, legată de studiul problematicilor legate de calitate pentru toate domeniile activităţilor umane, numită calitologie.

În 1980, ca urmare a numărului mare de decese sau accidente grave înregistrate în Comunitatea Europeană, datorate în special utilizării echipamentelor casnice, se elaborează o serie de Directive Europene referitoare la siguranţa produselor de consum şi răspunderii juridice pentru fabricanţii acestora. În acelaşi timp, în SUA sunt adoptate primele standarde obligatorii referitoare la siguranţa automobilelor (sistemele de direcţie, de frânare etc.)

În 1986 apare primul standard internaţional ISO 8402, consacrat terminologiei în domeniul calităţii iar apoi, seria de standarde ISO 9000 aplicate în domeniul asigurării şi certificării sistemelor calităţii.

În 1987 se lansează în Statele Unite ale Americii Premiul Naţional al Calităţii decernat pentru prima dată de către preşedintele Ronald Reagan firmei Motorola, pentru performanţele deosebite în domeniul calităţii produselor.

În 1988, 14 firme din cadrul Comunităţii Economice Europene, dintre care se remarcau Siemens, Philips, Renault, Olivetti, pun bazele „European Foundation for Quality Management – EFQM”, al cărui scop era să promoveze principiul îmbunătăţirii continue a calităţii la nivelul tuturor companiilor. Această iniţiativă a avut un succes rapid, astfel că în 1990 EFQM avea peste 200 de membri, adunând cele mai mari firme ce s-au convins de rolul calităţii produselor şi serviciilor în menţinerea şi atragerea clienţilor.

În perioada 1993 – 1994 au devenit operaţionale alte serii de Directive Europene ca: „Dezvoltare, competitivitate, locuri de muncă”, „Noua abordare a armonizării tehnice”, „Politica europeană de promovare a calităţii”.

Schimbările relativ rapide ce au avut loc în domeniul „filosofiei” calităţii au determinat ca Organizaţia Internaţională de Standardizare – ISO, să revizuiască seria de standarde ISO 9000 astfel că standardul ISO 9000:2000 a sintetizat într-un singur document standardele ISO 9001, 9002, 9003 .

Începutul mileniului III se remarcă prin „explozia” interesului tuturor organizaţiilor din toate ţările lumii pentru calitate, manifestat prin certificarea sistemelor de management de calitate şi mediu, ca modalitate unică de satisfacerea deplină a clienţilor.